Proiectul INDUCAS - o oportunitate nouă în cariera de cadru didactic

Niciodată nu e prea târziu să înveți! Mă gândesc la câte aș fi putut realiza dacă, acum 40 de ani, când mi-am început cariera, ar fi existat internetul. Simt că mi-au crescut aripi din momentul în care am pătruns în spațiul virtual! Am învățat multe, am intrat în contact cu profesori din aproape toată lumea! Știți cum se spune: Meseria se fură! Eu am ”furat” ceea ce mie mi-a lipsit din timpul studiilor. E mult, e mult mai mult decât am crezut și nu s-a terminat. Simt că nu știu totul, simt că mai am de învățat și de transmis generațiilor noi de colegi din experiența mea. Păcat că ies la pensie în 2-3 ani. Dar, cine știe? Poate se va înființa un post de mentor în școli și voi continua să transmit mai departe partea frumoasă a profesiei de dascăl, așa cum am moștenit-o și eu de la profesorii mei sau de la colegii mei cu experiență. Spun „partea frumoasă” pentru că, în zilele noastre, există și o parte mai puțin frumoasă, o parte întunecată de ambiții politice și strategii împrumutate fără ca ele să se potrivească contextului nostru social-economic. O parte pe care o suportăm greu, o parte care vine din nepăsarea autorităților față de școală și actorii ei principali. Cei cu „chemare” pentru catedră, rezistă cu stoicism miilor de schimbări, dar cu sufletul trist, neîmpăcat și cu părere de rău pentru cei care ne vor lua locul. Nimeni nu poate stăvili acest tăvălug care ne ia cu el și ne poartă spre prăpastia școlii românești. Mi-aș dori să pot face ceva, mi-aș dori să fiu un fel de erou al revoluției din învățământ. Deocamdată, pot fi doar profesor și mentor. 

Comentarios

Entradas populares de este blog

Aniversare